Oboseala, la fel de periculoasă pentru șoferi ca alcoolul. STUDIU

Oboseala, la fel de periculoasă pentru șoferi ca alcoolul. STUDIU
Publicat: 04/06/2012, 10:48
Actualizat: 04/06/2012, 10:48

Starea de oboseală în timpul șofatului este aproape la fel de periculoasă ca și consumul de alcool, se arată într-un studiu al cercetătorilor de la Centrul universitar din Bordeaux, citat de Daily Mail.

Aceștia au descoperit că atât șoferii se urcă băuți, cât și cei care se urcă obosiți la volan sunt de două ori mai predispuși să producă un accident decât conducătorii lucizi și odihniți.

Cercetarea a fost realizată pe 679 de conducători auto care au stat internați într-un spital din Franța pentru mai mult de o zi, după ce au fost implicați într-un accident auto.

„Oboseala s-a dovedit a fi aproape la fel de periculoasă ca și alcoolul”, se arată în studiul citat.

Cercetătorii au cumulat datele obținute din completarea chestionarului cu cele prezentate în constatările polițiștilor pentru a vedea care este gradul de implicare în producerea accidentului al fiecărui șofer în parte. Șoferii au dat informații despre eventualele tratamente medicamentoase la care erau supuși, cât alcool au consumat sau cât de obosiți erau înainte de producerea incidentului, iar acestea au fost confruntate cu valoarea alcoolemiei indicată de probele de sânge.

Majoritatea conducătorilor care au produs accidentele sunt de sex masculin și au vârste sub 55 de ani. Jumătate dintre aceștia conduceau o motocicletă, iar în jur de o treime se aflau la volanul unei mașini. 335 dintre șoferii chestionați s-au dovedit a fi vinovați de producerea accidentului.

„Experimentele ne-au demonstrat că patru ore de somn pierdute au același efect asupra unui conducător ca și consumul a șase beri. Dacă ai pierdut o noapte întreagă de somn, este la fel de devastator ca o alcoolemie de 0,19 mg de alcool în sânge”, au explicat specialiștii, în condițiile în care limita legală este de 0,08.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Se interzic telefoanele mobile. Au fost deja eliminate de la vânzare. Decizie în justiție
Reguli de condus pe timp de vară. Mulți șoferi le ignoră
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Reacţia dură a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, faţă de câştigătorul Eurovision: "Victoria...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Grecia aduce mii de egipteni pentru muncile agricole